nobel prize

Cercetătorii William C. Campbell, Satoshi Ōmura şi Youyou Tu au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2015, relatează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia) au fost recompensaţi pentru descoperirile privind o nouă terapie împotriva infecţiilor cauzate de viermi cilindrici, în timp ce Youyou Tu (China) a fost premiată pentru descoperirile ei privind o nouă terapie împotriva malariei.

Laureaţii premiului Nobel pentru medicină din acest an au dezvoltat medicamente care au revoluţionat tratamentele administrate împotriva unora dintre cele mai devastatoare boli parazitare.

William C. Campbell şi Satoshi Ōmura au creat un nou medicament, Avermectin, ale cărui derivate au scăzut radical incidenţa unor boli precum oncocercoza şi elefantiazis şi s-au dovedit eficiente împotriva unui număr mare de alte maladii parazitare.

Youyou Tu a creat Artemisinin, un medicament care a redus semnificativ rata de mortalitate a pacienţilor diagnosticaţi cu malarie.

Cele două descoperiri au oferit omenirii noi instrumente puternice pentru a combate aceste maladii cu efecte devastatoare care afectează sute de milioane de persoane în fiecare an.

Potrivit Comitetului Nobel, efectele noilor medicamente create de William C. Campbell, Satoshi Ōmura şi Youyou Tu în ceea ce priveşte ameliorarea sănătăţii umane şi reducerea suferinţelor la scară planetară sunt incomensurabile.

Anul trecut, cercetătorii John O’Keefe (Statele Unite), May-Britt Moser (Norvegia) şi Edvard Moser (Norvegia) au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină, pentru „cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier”, conform comunicatului publicat pe site-ul nobelprize.org.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 850.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.