Victor Ponta a susţinut, duminică seara, că la ultimele alegeri prezidenţiale unii cetăţeni români din diaspora se aşezau de mai multe ori la rând pentru a forma cozi şi pentru a fi arătaţi la televizor.

„Îmi pare rău pentru acele cozi, pe care însă ulterior am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se aşezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor”, a declarat Victor Ponta, la RomâniaTV.

Fostul prim-ministru a mai precizat că la alegerile din 2014 au fost înfiinţate la fel de multe secţii de votare câte au fost şi la alegerile anterioare.

Totodată, Victor Ponta a criticat actuala lege şi a subliniat că, până acum, prea puțini români din diaspora s-au înscris în Registrul electoral, pentru a vota prin corespondenţă sau la secţia de votare.

„Acum dacă îi întrebaţi pe cei care stăteau la coadă, am văzut că s-au înscris 8.000 de oameni să voteze în diaspora. 8.000 sunt în câteva blocuri în Drumul Taberei. Şi noi, toată ţara, tot Guvernul, munceşte numai pentru cei 8.000”, a menționat fostul premier.

Guvernul Cioloș a pus în dezbatere publică, săptămâna trecută, un proiect de ordonanță de urgență care dă MAE posibilitatea de a înfiinţa mai multe secţii de votare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.