1404132820ea45ae14

Premierul Victor Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care a confirmat că s-a operat în Turcia, precizând că are încredere în medicii din România, dar acolo a avut parte de mai multă liniște.

Mulțumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pentru mine – operaţia a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în decembrie voi putea face sport din nou. Mulţumiri speciale doctorului Ionuţ Codorean care a fost lângă mine şi mi-a dat curaj prin profesionalismul său (evident că am totală încredere în medicii români – aici însă am ceva ce era imposibil acasă – LINIŞTE şi ODIHNĂ! Vreau să-i asigur şi pe cei care „se bucură” de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos şi mai puternic!”, scrie Ponta pe Facebook.

Premierul Victor Ponta se află în Turcia pentru o operaţie la genunchiul stâng, la care s-a accidentat în urma unui meci de baschet. După un control la Spitalul Militar Central din București, premierul a aflat că are un ligament rupt și i s-a recomandat o intervenție chirurgicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.