Plătești amendă de 2.000 de lei dacă nu respecți această lege! A intrat în vigoare

6

Românii care au centrală termică și geamuri termopan la casă sau bloc, trebuie să-şi monteze senzori de gaze. Cei care nu fac acest lucru riscă să primească amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei, potrivit Ordinului ANRE nr. 179/2015, care se aplică de la 1 ianuarie 2017. 

Obligaţia apare dacă fereastra camerei în care este instalat aragazul sau centrala are geam termopan.

Astfel, sute de mii de români sunt obligaţi să monteze detectoare de gaze, chiar dacă locuinţele lor sunt încă racordare la sistemele centralizate de distribuţie a energiei termice, iar oamenii au doar un aragaz acasă.

Dispozitivele costă sute de lei, şi, după câţiva ani, trebuie înlocuite şi cumpărate altele.

Articolul 6 din Procedură spune că oamenii sunt obligaţi să pună la dispoziţia firmei care face verificarea documentaţia tehnică pe baza căreia s-a făcut instalaţia de gaze din casă. Dacă oamenii nu o au, sunt obligaţi să o ceară distribuitorului de gaze sau celui care a făcut instalaţia acum zeci de ani, direct sau prin intermediul firmei care vine să facă revizia.

Dacă nici firma şi nici distribuitorul nu are documentaţia tehnică, omul trebuie să reconstituite unele documente, în urma unui contract o firmă de proiectare a instalaţiilor de gaze.

Mai multe detalii pe avocatnet.ro

loading...
loading...
loading...
loading...

6 COMENTARII

  1. Avem coloana de evacuare a gazelor arse sau scaparilor de gaz, am hota racordata la exterior, am camara, din bucatarie, cu usi care nu etansaza iar gemuletul este continuu deschis , fac verificarea CT si a instalatiei conf normelor ,mai vreti multe ? Nu va pare ca exagerati ? Majoritatea nenorocirilor pornesc de la instalarea defectuasa a buteliilor, a cosurilor de fum si a instalatiei electrice defecte sau improvizate . Cui vreti sa mai bagati bani in buzunar ?

  2. IN CAZUL SCAPARILOR DE GAZE IN APARTAMENT, DISPOZITIVUL… I N C H I D E , automat alimentarea GUREI/GURILOR DE FOC respectiv masa de aragaz si centrala apartamentului. Fizic exista unu, SENZORUL si doi, VENTILUL ELECTROMAGNETIC /ultimul se monteaza la intrarea in apartament/

  3. Noi romanii credem ca traim in UE . Dar ni se pare ciudat …si aruncam vina pe politicieni cand apare ceva…cu , care noi inca nu ne-am obisnuit . EX : in spania…nu ai parcat masina bine…vine politia si o ia , platesti amenda si mai platesti ca sa o scoti de la politie . Ti-ai abandonat cainele ..platesti amenda . Ai facut pipi pe strada…platezti amenda . Ai rupt o floare…platezti amenda . Ai deranjat vecinii…amenda . Ti-ai batut nevasta…amenda..etc etc . Astea sant regulile in UE . Noi santem invatati…la gramada .

  4. Hai sa fim seriosi exploziile alea cu scapari de gaze nu sunt din cauza locatrilor ci din csuza instalatiilor cu materiale proaste ..tubulatura care se sparge usor si rugineste in timp scurt..dar au raportat cheltuieli mari la instalare si materiale scumpe deci s…au jucat cu viata oamenilor si acum vin sa spuna ca trebuie sa aibe detectoare ca sa se salveze tot pe ei ca asemenea detectoare anunta din timp o posibila avarie care se poate intampla din cauza ca tevile plesnesc …se sparg ..rugina ataca si se produc fisuri. ..gazele isi fac loc pe langa teava tot spre locuinte…unde gasesc o bresa se acumuleaza si explodeaza …de ce credeti ca oamenii seriosi nu au acceptat sa..si bage gaze ..mai cer si cat nu face . .

  5. Inainte de a se da o lege, trebuie sa se reglementeze norme si mecanisme pt a facilita si incuraja respectarea ei !
    Tot ce mi se pare aberant, e pretul achizitionarii detectoarelor. Domniile care au cocneput legea asta probabil sunt actionari la ceva firme ce produc detectoarele, nu?

    Mizerii de oameni ce ne conduc!

    NU zic nu, sa fie obligatorii, dar statul sa incheie un contrac cu ceva producatori si sa asigure un pret decent, un STAS si pretul /modelul comun pt toti !!!!!
    nu vad de ce ar costa mai mult de 40 lei un senzor !!!!!! Sunt oarecum in domeniu !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here