Vă recomandăm astăzi un preparat foarte sățios, îndrăgit mai ales de cei ce nu consumă carne: plăcintă cu roșii cherry, brânză și busuioc. Aromele fiecărui ingredient din această plăcintă se combină într-un mod spectaculos. 

Trebuie să o încercați!

Plăcintă cu roșii cherry, brânză și busuioc

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: 25 min
  • Timp de gătire: 35 min
  • Gata în: 60 min

Ingrediente

  • 1 foaie de plăcintă;
  • roșii cherry;
  • 2 linguri ulei de măsline;
  • 1 ceapă tăiată cubulețe;
  • 1 cățel de usturoi pisat;
  • 150 g mozzarella;
  • 160 ml maioneză;
  • 180 g brânză feta;
  • 1 mână de busuioc proaspăt tăiat julien;
  • sare și piper.

Cum se prepară

  1. Taie roșiile cherry în două, pune-le într-o sită, presară sare peste ele și lasă-le așa. Pregătește un aluat de plăcintă și dă-l la frigider 30 de minute.
  2. Încinge uleiul într-o tigaie, adaugă ceapa și soteaz-o până devine sticloasă. Adaugă usturoiul, amestecă și sotează încă 30 de secunde. Asezonează și dă de pe foc să se răcească. Usucă roșiile cu niște șervețele de hârtie. Combină maioneza cu jumătate din cantitatea de mozzarella.
  3. Scoate aluatul din frigider, pune-l într-o tavă de plăcintă. Acoperă fundul tăvii cu restul de mozzarella. Deasupra pune ceapa călită. Apoi un strat de roșii. Asezonează cu sare și piper. Pune jumătate din cantitatea de feta peste roșii. Acoperă cu jumătate din cantitatea de busuioc.
  4. Încă un strat de roșii, sare și piper, feta și busuioc (în această ordine). Acoperă busuiocul cu un strat final de roșii, asezonează cu sare și piper. Întinde combinația de maioneză cu mozzarella deasupra plăcintei.
  5. Dă la cuptor pentru 25 de minute sau până când vezi că e rumenă deasupra. Lasă la răcit 10 minute înainte să o tai și să o servești.

Sursa: retete.unica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.