amza pellea

O placă comemorativă amplasată pe faţada clădirii din strada Salcâmilor, nr. 12, din Bucureşti unde actorul Amza Pellea a trăit în ultimii ani de viaţă a fost dezvelită miercuri, în prezenţa fiicei artistului, Oana Pellea, şi a preşedintelui Uniunii Teatrale din România, Ion Caramitru.

„Aici a locuit în ultimii ani ai vieţii marele actor Amza Pellea – interpret emblematic al teatrului şi filmului românesc” – este textul care, începând de miercuri, poate fi citit pe faţada clădirii din strada Salcâmilor, nr. 12, din Bucureşti. În prezenţa mai multor persoane, Ion Caramitru, preşedintele UNITER, şi actriţa Oana Pellea, fiica lui Amza Pellea, au dezvelit placa comemorativă.

„Am bucuria de a spune că UNITER-ul îşi face datoria din când în când şi cât mai des posibil şi în această activitate care este înscrisă în statutul nostru ca fiind dintre cele prioritare şi anume menţinerea în memoria publicului a marilor figuri ale teatrului românesc. Aici e vorba şi de un mare actor de teatru, dar şi de un mare actor de film, ceea ce combină în mod fericit o personalitate artistică de excepţie. Şi el ca şi mulţi dintre colegii lui au dispărut din viaţă mult prea devreme, nepermis de devreme, o întreagă generaţie a dispărut într-o clipă şi obligaţia noastră este să îi păstrăm în amintire cu tot ce înseamnă ei şi contribuţia lor la istoria teatrului românesc. Amza Pellea nu are nevoie de prezentări amănunţite pentru a-i dezvălui cariera, el rămâne bine înfipt în memoria colectivă, în special cu filmele lui şi cu apariţiile lui în televiziune, mai puţin cu spectacolele de teatru, care n-au fost înregistrate, nu sunt păstrate în arhive”, a declarat Ion Caramitru.

Oana Pellea s-a declarat bucuroasă și emoționată de acest eveniment și a mulțumit tuturor celor care s-au ocupat de inițierea acestui proiect.

„Eu sunt mai mult decât bucuroasă, sunt chiar emoționată. (…) Mari mulțumiri FNT pentru că în cadrul festivalului e dezvelirea acestei plăci. Și pentru expoziție trebuie să mulțumesc, este o expoziție superbă la Teatrul Național, găzduită de domnul Caramitru și inițiată de Festivalul Național de Teatru. Cred că, acolo unde e, zâmbește acum Amza, destul de încântat de toată atenția pe care o primește, iată, după 32 de ani. Nu am decât să spun mulțumiri și plecăciuni pentru inițiativă și pentru acest sens înspre aducere aminte”, a mărturisit Oana Pellea.

Acest eveniment a avut loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, care, la această ediţie aniversară – a 25-a -, dă memoriei teatrului ce i se cuvine şi aminteşte de mari personalităţi legate de artele scenei. În acest sens, Festivalul Naţional de Teatru, în parteneriat cu Mişcarea de Rezistenţă, prezintă o amplă expoziţie de fotografie întru readucerea concretă în amintirea publicului spectator a actorului Amza Pellea. Expoziţia este deschisă în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie, în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.