pernă

O simplă pernă expusă la un târg de mobilă din Dallas, Nebraska Furniture Mart, a devenit vedetă peste noapte.

Botezată „Mermaid Pillow”, aceasta a atras atenția unui jurnalist prezent la târg. Steve Noviello a fost cel care a postat pe Facebook o înregistrare în care desenează și scrie pe acest tip de pernă, în timp ce se amuză teribil.

Concret, suprafața strălucitoare a pernei face că degetele să lase urme vizibile, iar dacă desenul său mesajul e complet, simpla trecere a palmei peste suprafața sa, dar în sens opus, netezește din nou perii, pregătind perna pentru o nouă „operă”.

Deși greu de crezut, în numai 10 zile clipul a atras, pe Facebook, aproape 33 de milioane de vizualizări.

Creatorii pernei și cei care o comercializează spun că nu s-au așteptat la un asemenea interes. Aceștia au expus perna, pentru prima oară, în urmă cu trei luni. „Minunea”, din punctul lor de vedere, s-a întâmplat acum câteva zile, după ce „Mermaid Pillow” a ajuns pe Internet, iar clipul a fost vizualizat de zeci de milioane de persoane.

Tot de atunci, și vânzările au crescut considerabil, perna comercializându-se (inclusiv online) la prețuri cuprinse între 99-169 de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.