tineri fermieri

Tinerii de până la 40 de ani din România pot să ceară până la 50.000 de euro pentru afaceri în agricultură.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deschis săptămâna trecută sesiunea de depunere a cererilor de finanțare în 5 linii de bani europeni, în valoare totală de 541 de milioane de euro, finanțate prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR): pentru tineri fermieri, pentru ferme mici, pentru exploatații agricole și pentru grupurile de producători.

Oamenii de afaceri din domeniul agricol și alți solicitanți pot depune cererile de finanțare în intervalul 28 aprilie – 31 octombrie 2016, pentru investiții în exploatații agricole (Submăsura 4.1), pentru instalarea tinerilor fermieri (Submăsura 6.1) și pentru dezvoltarea fermelor mici (Submăsura 6.3).

Sesiunea anuală de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 28 aprilie 2016, ora 12:00 – 31 octombrie 2016, ora 16:00 pentru sM 4.1, sM 6.1 si sM 6.3.

În acest an se deschid pentru prima oară Submăsura 16.4 „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol” și Submăsura 16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol”. Pentru aceste 2 submăsuri, sesiunea de depunere se desfășoară între 28 aprilie 2016, ora 12:00 și 31 iulie 2016, ora 16:00.

Modalitatea de depunere a proiectelor este cea online pe pagina oficială a Agenției www.afir.info pentru sM 4.1, sM 6.1, sM 16.4, sM 16.4a.

Solicitările de finanțare prin sM 6.3 se depun în format tipărit și electronic la sediile Oficiilor Județene ale AFIR în zilele lucrătoare ale săptămânii în intervalul orar 09:00 – 14:00 și în ultima zi a sesiunii (31 octombrie 2016) în intervalul orar 09:00 – 16:00.

Liniile de finantare deschise de AFIR sunt următoarele:

Submăsura 6.1 – 50.000 de euro pentru tineri fermieri

SCOPUL investițiilor în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a stabilirii pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi/ conducători unici ai unei exploatații agricole.

OBIECTIVELE submăsurii 6.1:

  • Creșterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca șefi/conducători de exploatație, fiind încurajați să devină competitivi, să se asocieze, să participe la lanțurile alimentare integrate;
  • Îmbunătățirea managementului, creșterea competitivității sectorului agricol și sprijinirea procesului de modernizare și conformitate cu cerințele pentru protecția mediului, igiena și bunăstarea animalelor și siguranța la locul de muncă;
  • Crearea posibilității tinerilor fermieri rezidenți, cu un minim de cunoștințe de bază, în vederea instalării ca șefi/ conducători ai exploatației agricole.
  • Încurajarea tinerilor și a familiilor din mediul rural de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naționale în general.

BENEFICIARII:

  • Tinerii fermieri în conformitate cu definiția prevăzută la art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole. Tânăr fermier înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.
  • Persoanele juridice în care un tânăr fermier în sensul art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013 care se instalează împreună cu alți tineri fermieri și care exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, beneficii și riscuri financiare în cadrul exploatației respective.

SPRIJINUL NERAMBURSABIL va fi de maximum 50.000 Euro. Va fi acordat sub formă de primă în doua tranșe, astfel:

–  75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare;
– 25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare;

Mai multe detalii ai pe: startupcafe.ro.

6 COMENTARII

  1. @Berar Dinu Du-te la o firma de consultanta.O sa iti spuna ei tot.Crede-ma pe cuvant ca e mai bine sa platesti pt realizarea dosarului decat sa il faci tu singur si costul e considerat cheltuiala eligibila pt proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.