mircea dumitru

Aproximativ 67% dintre elevii care au susţinut în acest an examenul de Bacalaureat au promovat. Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, susține că acesta este un procent ce reflectă starea actuală în învăţământul românesc.

„Nu ne poate mulțumi sub nicio formă acest procent. El reflectă o tendință care s-a stabilizat deja în ultimii ani și sperăm ca prin măsurile pe care le vom lua în următoarele luni și anii viiitori să îmbunătățească situațiaînvățământului în liceu și să ajungem la procente mai bune”, a declarat pentru Digi 24 ministrul Mircea Dumitru.

Potrivit ministrului Educației, cauzele pentru aceste rezultate trebuie evaluate și impuse măsuri care să ducă la o creștere a gradului de promovare.

„Cauzele țin de felul în care funcționează în momentul de față școala generală, liceul în România, sunt cauze structurale, dar sunt și cauze care țin de modul în care sunt abordate aceste discipline pe care elevii trebuie să le treacă în examenul de Bacalaureat. Toate acestea trebuie evaluate foarte atent de către minister și inspectoratele școlare și trebui luate măsuri pentru ca pe viitor aceste lucruri să se îmbunătățească”, a explicat Mircea Dumitru.

Sursa: Digi 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.