gratiela_gavrilescu_79864400

România va avea o taxă pe deșeuri la groapa de gunoi în valoare de 80 de lei pe fiecare tonă, începând din ianuarie 2016, iar din 2017 aceasta va crește la 120 lei/tonă, a declarat marți, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

“Avem Hotărârea de Guvern prin care se va aplica o taxă la groapa de gunoi de 80 RON/tonă de la 1 ianuarie 2016. De asemenea, din 2017 taxa va crește la 120 RON/tonă. La ora actuală, România nu are taxă de deșeuri la groapa de gunoi ci doar un tarif de 15 euro/tonă perceput de către administratorii fiecărei gropi de gunoi”, a declarat ministrul Mediului.

Grațiela Gavrilescu a precizat că taxa care va fi percepută din 2016 se va aplica în paralel cu tariful de 15 euro încasat de administratorii gropilor de gunoi iar banii obținuți vor merge către Fondul de Mediu.

Conform ministrului, în România taxa pe groapa de gunoi va situa sub nivelul perceput în alte țări din regiune.

“Ungaria aplică o taxă de 34 euro/tonă la groapa de gunoi. La noi vom vorbi despre 20 de euro de la 1 ianuarie 2016 și despre aproximativ 25 euro/tonă din 2017”, a spus Gavrilescu.

De asemenea, ministrul Mediului a arătat că scopul României, ca țară, este ca în viitorul cel mai apropiat, respectiv 2020 — 2025, să producă zero deșeuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.