tennis-madrid-novak-djokovic_3463038

Novak Djokovic a câştigat cel de-al 64-lea titlu ATP din cariera sa, după ce l-a învins în finala de duminică pe scoțianul Andy Murray, numărul 2 ATP, în 3 seturi, cu scorul 6-2, 3-6, 6-3.

Astfel, Djokovic a reușit să egaleze performanțele legendarilor Pete Sampras şi Bjorn Borg.

„Este ceva ce mi-a plăcut mult şi mă face să mă simt bine. Când eu eram tânăr, el câştiga totul. Este o mare motivaţie şi provocare. Când ajungi la acest nivel, îţi doreşti să ai noi provocări, alte motivaţii, iar asta te ajută să creşti”, a declarat Novak Djokovic, făcând referire la Pete Sampras.

Djokovic, numărul 1 mondial, a transmis că victoria de la Madrid îi impulsionează și mai mult pentru viitorul turneu de la Roland Garros.

Acesta este al doilea titlu al lui Djokovic pe zgura de la Madrid, primul fiind cucerit în anul 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.