maxresdefault

Nicușor Dan, președintele USB, a anunțat că  s-a întâlnit cu lideri ai PNL pentru a discuta despre efectuarea unui sondaj real, corect și imparțial de o firmă internațională, aleasă de comun acord, însă aceștia au refuzat.

„Am avut în această seară o întâlnire cu PNL. Au refuzat organizarea unui sondaj comun, organizat de o firmă internaţională, auditat de ambele partide. În aceste condiţii, noi am decis să mergem înainte cu organizarea sondajului. Nu avem nimic de ascuns. Vom face publice rezultatele în ultimele zile de campanie. Am convingerea că ele vor arăta ceea ce am spus de la bun început: că USB este singura forţă capabilă să aducă o schimbare adevărată în felul în care se face administraţie în Bucureşti”, a scris candidatul la Primăria Capitalei pe Facebook.

Cătălin Predoiu a negat ca s-ar fi întânit cu el: „Cu privire la speculaţiile din presă: nu m-am întâlnit azi cu Nicuşor Dan. Ultima oara l-am văzut aseară la TVR.”

Câteva ore mai târziu, Alina Gorghiu, liderul PNL, a transmis tot pe Facebook că: „M-am dus ieri la sediul USB pentru a încerca, încă o dată, să-l conving pe candidatul lor de necesitatea ca, în urma unui sondaj – de orice tip, realizat de oricine – candidatul mai slab clasat să se retragă din cursa pentru București. Am fost însoțită de un coleg și de un sociolog, care ar fi urmat să fie reprezentantul nostru la efectuarea sondajului, dacă se agrea soluția politică. Ne-am întâlnit cu Nicușor Dan, cu un sociolog care ar fi reprezentat USB în realizarea sondajului și un membru din staff-ul electoral al candidatului. Am purtat toate aceste discuții pentru că am sperat, până în ultima clipă, că rațiunea și interesul bucureștenilor vor învinge. Părerea lor a fost că electoratul pe care îl reprezintă nu ar înțelege o eventuală retragere a lui Nicușor Dan, chiar și clasat în urma lui Cătălin Predoiu. Din păcate, nu am reușit să îi convingem de contrariu. Din acest moment, USB și candidatul lor poartă întreaga responsabilitate pentru divizarea voturilor anti-PSD. Nu înțeleg de ce își doresc atât de mult locul trei dar, de astăzi înainte, ne vom lupta doar noi pentru un București care să nu devină o anexă a comunelor limitrofe din județul Ilfov.”

PNL încearcă să-l facă pe Nicușor Dan să renunțe la candidatura pentru Primăria Capitalei, motivând că se clasează pe locul 3 în sondaje. Cu toate acestea, Dan sunține că PNL se află pe locul 3 cu candidatul Cătălin Predoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.