2fc55103f69f82b2607a46e3f0648f0eIMG_2361

O delegație din Ministerul Muncii, condusă de Ioana Cazacu, secretar de stat în Departamentul pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (DESFB), s-a întâlnit, în perioada 2 – 4 iulie 2015, cu reprezentanți ai autorităților siciliene și cu lucrători români stabiliți în Italia.

Vizita a avut ca obiectiv analizarea condiţiilor de viață și de muncă ale cetățenilor români care trăiesc și lucrează în localităţile Catania, Ragusa şi Vittoria.

Combaterea muncii la negru în rândul comunităţii de români şi asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi au fost principalele puncte aflate pe agenda delegației conduse de doamna Cazacu, prin găsirea unor modalități de colaborare în acest sens cu autorităţile publice italiene și cu societatea civilă, în cadrul programelor operaţionale aferente exerciţiului bugetar 2014 – 2020.

În acest scop, au fost organizate întâlniri cu oficiali sicilieni, precum prefectul din Ragusa, Annunziato Vardè, primarul oraşului Ragusa, Feferico Piccitto, primarul și preşedintele Consiliului Comunal din Vittoria, Giuseppe Nicosia, respectiv Salvatore Di Falco, comandantul poliţiei locale din aceeași localitate, domnul Cosimo Costa, dar şi cu  Rosario D’Agata, consilier în cadrul Primăriei Catania.

„Pentru obţinerea unor rezultate relevante este necesară o abordare integrată, cu implicarea tuturor autorităţilor publice române și italiene din domeniu, dar şi a reprezentanților societăţii civile”, a subliniat Ioana Cazacu în timpul discuțiilor.

De cealaltă parte, autorităţile italiene au vorbit în termeni apreciativi despre contribuţia comunității românești la economia locală, arătându-și totodată disponibilitatea pentru dezvoltarea colaborării bilaterale, în interesul românilor şi al comunităţilor-gazdă deopotrivă. Au fost prezentate, de asemenea, rezultatele acţiunilor întreprinse până acum de instituțiile italiene pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale lucrătorilor români.

Ioana Cazacu a avut întâlniri și cu reprezentanţii celei mai importante federații sindicale din domeniul agricol și agroalimentar din Italia – FLAI CGIL, dar și cu muncitorii români. Potrivit oficialului DESFB, comunicarea punctuală a problemelor întâmpinate de lucrătorii români este extrem de importantă pentru crearea mecanismelor și instrumentelor, inclusiv a celor transnaţionale, care să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei comunităţii româneşti.

Delegația din România a mai avut discuții cu părintele ortodox Neculai Chilcos, preotul catolic Don Beniamino Sacco, dar și cu numeroase organizaţii nonguvernamentale şi de voluntariat pentru asistarea lucrătorilor români aflaţi în situaţii dificile. Organizațiile fac parte din grupul de lucru creat în acest scop, în subordinea Prefecturii, anunță Ministerul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.