În intervalul 19 – 20 septembrie, ora 18, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, cu precădere la deal şi la munte, precum şi în partea de est a teritoriului.

Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilei de marţi, 20 septembrie, vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara.

COD GALBEN

Valabil de la : 19-09-2016, ora 9:15 până la : 19-09-2016, ora 10:15

În zona : Teleorman: Alexandria, Zimnicea, Băbăița, Bogdana, Botoroaga, Bragadiru, Brânceni, Bujoreni, Bujoru, Buzescu, Călinești, Cervenia, Conțești, Crângu, Crevenicu, Dracea, Drăgănești-Vlașca, Fântânele, Frumoasa, Furculești, Izvoarele, Lisa, Măgura, Mârzănești, Mavrodin, Mereni, Moșteni, Nanov, Năsturelu, Nenciulești, Orbeasca, Piatra, Plosca, Poroschia, Răsmirești, Seaca, Smârdioasa, Ștorobăneasa, Suhaia, Țigănești, Traian, Viișoara, Vitănești;

Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, averse ce vor depăşi local 25 l/mp.

COD GALBEN

Valabil de la : 19-09-2016, ora 9:10 până la : 19-09-2016, ora 10:10

În zona : Argeş: Tot judetul;

Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, averse ce vor depăşi local 25 l/mp.

COD GALBEN

Valabil de la : 19-09-2016, ora 9:00 până la : 19-09-2016. ora 10:00

În zona : Olt: Piatra-Olt, Potcoava, Scornicești, Slatina, Bălteni, Bărăști, Brebeni, Cungrea, Curtișoara, Dobroteasa, Făgețelu, Găneasa, Grădinari, Leleasca, Milcov, Oporelu, Optași-Măgura, Perieți, Pleșoiu, Poboru, Priseaca, Sâmburești, Slătioara, Spineni, Strejești, Tătulești, Teslui, Topana, Valea Mare, Verguleasa, Vitomirești, Vulturești;
Vâlcea: Zona de munte, Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Băile Govora, Băile Olănești, Călimănești, Drăgășani, Horezu, Ocnele Mari, Bărbătești, Berislăvești, Budești, Bujoreni, Bunești, Costești, Crețeni, Dăești, Dănicei, Drăgoești, Galicea, Golești, Ionești, Lungești, Măldărești, Mihăești, Mitrofani, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Olanu, Orlești, Păusești-Măglași, Prundeni, Runcu, Sălătrucel, Scundu, Șirineasa, Slătioara, Ștefănești, Stoenești, Stoilești, Stroești, Sutești, Tomșani, Vaideeni, Vlădești, Voicești;

Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula local 20-25 l/mp.

COD GALBEN

Valabil de la : 19-09-2016, ora 8:45 până la : 19-09-2016, ora 10:15

În zona : Timiş: Tot judetul;
Arad: Arad, Curtici, Lipova, Nădlac, Pâncota, Pecica, Sântana, Almaș, Bârzava, Bata, Birchiș, Brazii, Chisindia, Conop, Covăsinț, Dorobanți, Fântânele, Felnac, Frumușeni, Ghioroc, Gurahonț, Iratoșu, Livada, Macea, Păuliș, Peregu Mare, Șagu, Săvârșin, Secusigiu, Șeitin, Semlac, Șilindia, Șiria, Șiștarovăț, Șofronea, Târnova, Tauț, Ususău, Vărădia de Mureș, Vinga, Vladimirescu, Zăbrani, Zădăreni, Zimandu Nou;
Caraş-Severin: Zona de campie;
Caraș-Severin: Anina, Bocșa, Moldova Nouă, Oravița, Reșița, Bozovici, Carașova, Cărbunari, Ciclova Română, Ciudanovița, Constantin Daicoviciu, Dognecea, Gârnic, Goruia, Lupac, Naidăș, Ocna de Fier, Păltiniș, Pojejena, Sasca Montană, Socol, Șopotu Nou, Târnova, Văliug;

Se vor semnala : averse de ploaie care vor depăși 25…30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.