178662_first

Extragerea Loteriei fiscale pentru bonurile emise în luna august va avea loc duminică, 20 septembrie, ora 17:15, fondul de premiere fiind tot de un milion de lei, cu cel mult 100 de premii acordate, a informat vineri Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Duminică va fi organizată prima etapă de selecţie care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare.

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat al MFP.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 17:15. Extragerea este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de către toate televiziunile interesate.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul MFP, al ANAF şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

La extragere vor participa toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 august, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile.

Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.