dragneaUPDATE

Deputatul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, în plenul Camerei să se constate că legea defăimării a picat la vot, pentru că nu doreşte ca actul normativ pe care l-a iniţiat să fie pus sub semnul întrebării sub aspectul regulamentului şi a spus că va reiniţia o lege cu acelaşi conţinut.

Dragnea a pus pe seama sistemului electronic problemele legate de decizia finală în cazul Legii Defăimării. „Din cauza acestui sistem o lege trece sau pică” a spus el, precizând că, se pare, că deciziile nu le mai iau parlamentarii, ci cartele electronice. „Nu vreau ca această lege să fie votată prin aşa zise încălcări ale regulamentului”, a mai spus președintele PSD.

Liderul PSD i-a rugat pe cei din prezidiu să constate că legea a picat şi a precizat că va reiniţia proiectul şi se va ocupa personal ca atunci când se votează, să voteze oamenii, nu cartelele.

Cererea PNL privind scoaterea de pe ordinea de zi a Legii Defăimării a fost respinsă, miercuri, cu 66 de voturi „pentru”, 98 „împotriva”, iniţiativa lui Liviu Dragnea urmând să meargă la vot final, în forma adoptată de Comisia Juridică.

Deputaţii s-au opus cererii de scoatere de pe ordinea de zi a Legii Defăimării şi nici nu au adus alte amendamente proiectului de lege, în timpul dezbaterii iniţiativei în Plenul Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea Legii Defăimării a fost marcată doar de luarea de cuvânt a deputatului PNL Gabriel Andronache, care a susţinut că proiectul de lege trebuie respins pentru că este neconstituţional.

„Legea defăimării trebuie respinsă pentru că nu este constituţională (…), încălcând cel puţin patru drepturi fundamenatele prevăzute de Constituţia României: dreptul la viaţă privată, la liberă exprimare, libertatea conştiinţei şi dreptul la informare”, a spus Gabriel Andronache.

„După intervenţia fermă a societăţii civile, a ambasadei SUA, a PNL, PSD a dat înapoi şi a eliminat 50% din conţinutul proiectului de lege. Unde am ajuns? Suntem în faţa unui proiect de lege, în continuare, cu conţinut neconstituţional”, a mai afirmat liberalul.

Gabriel Andronache a mai spus că iniţiatorul legii, Liviu Dragnea, a propus o lege ce instituia cenzura atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. „Până şi Ilie Moromete ar fi putut fi sancţionat”, a spus liberalul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.