klaus-iohannis_parlament

Imunitatea parlamentară nu are voie să fie folosită pentru blocarea justiţiei, a declarat luni, în plenul Parlamentului, preşedintele Klaus Iohannis, declarându-se „neplăcut surprins” de faptul că membrii Legislativului încă nu au înţeles acest lucru.

„Angajamentul meu ca preşedinte rămâne neschimbat şi cât se poate de ferm”, a spus şeful statului, referindu-se la statul de drept şi lupta împotriva corupţiei.

El s-a declarat ”neplăcut surprins” că în ”anumite speţe” imunitatea parlamentară a fost folosită pentru blocarea justiţiei. Iohannis a subliniat că aceste decizii ale Parlamentului pe tiparul ”câţiva paşi înainte, unul înapoi” pun din nou în discuţie credibilitatea Legislativului.

„Sunt neplăcut surprins de faptul că, în anumite speţe, încă nu s-a înţeles că imunitatea parlamentară nu are voie să fie folosită pentru blocarea cererilor justiţiei. Aşa se face că în materie de răspuns la solicitările justiţiei, după câţiva paşi înainte, recunoscuţi de toată lumea şi aşteptaţi de cetăţeni, urmează unul înapoi, care pune din nou în discuţie credibilitatea Parlamentului şi voinţa unor raporturi corecte cu justiţia”, a afirmat preşedintele în faţa senatorilor şi deputaţilor.

El a arătat că puterile statului trebuie să colaboreze, nu să intre în competiţie.

„Sunt preocupat de modul în care funcţionează ansamblul acestui stat, instituţiile lui, cu atenta separare a puterilor. Dar vreau în acelaşi timp să transmit un mesaj foarte limpede: acest stat nu poate da impresia unei funcţionări haotice, dezordonate, cu alte cuvinte a unui stat în care fiecare face ce vrea şi fiecare instituţie are agenda proprie. (…) Puterile statului nu sunt în competiţie una cu alta, iar o funcţionare eficientă a statului în serviciul cetăţenilor presupune funcţionarea fiecăreia dintre ele şi încrederea cetăţenilor în toate”, a subliniat şeful statului.

O guvernare nu poate fi cu adevărat performantă fără un Parlament puternic, iar justiţia nu poate fi cu adevărat eficientă fără o putere legislativă pe măsură, a fost mesajul lui Klaus Iohannis.

„A gândi puterile separat şi a le evalua izolat este o greşeală. România trebuie să se mişte înainte în ansamblul ei”, a conchis preşedintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.