11951004-10152990826795633-518609895-n

CSM București l-a prezentat luni pe noul antrenor al echipei feminine de handbal a clubului. Kim Rasmussen a asistat la primul antrenament al campioanelor naționale, fără să intervină însă în programul supervizat de antrenorii Adi Vasile și Rasmus Poulsen, iar la final a susținut o conferință de presă, alături de directorul general al CSMB, Constantin Căliman, team-managerul Nicolae Luca și cei doi antrenori. 

„În primul rând vreau să spun că sunt fericit să fiu aici. CSM București este un club tânăr în Europa, este incitant și sunt mândru că fac parte din acest proiect. Echipa este foarte puternică și o familie foarte puternică, la toate sporturile. Am venit să-mi fac meseria cât mai bine. Respect handbalul românesc, care dovedește de ani mulți că are o cultură handbalistică de valoare. România a dat în timp câteva dintre cele mai bune jucătoare ale lumii. Nu voi uita însă cine sunt și de unde vin. Sunt danez, lucrez acum în România, și sper să pot combina cele două lucruri astfel încât să realizez ceva valoros. Voi fi la prima experiență în Liga Campionilor, dar am destulă experiență internațională. Am jucat cu Polonia împotriva tuturor jucătoarelor de valoare pe care le vom întâlni. A trebuit să studiez punctele forte și punctele slabe ale diferitelor culturi handbalistele cu care m-am confruntat. Voi antrena în continuare și naționala Poloniei, și CSM București. Asta va însemna poate unele nopți nedormite, dar acum sunt aici și voi avea timp pentru a-mi face treaba. Handbalul este viața mea. Vom debuta în Liga Campionilor pe teren propriu cu Lublin. Este un start bun pentru bine, pentru că le cunosc foarte bine pe jucătoarele poloneze”, a declarat noul antrenor al CSM.

Kim Rasmussen nu va putea sta pe banca tehnică a echipei CSM București la meciul cu HCM Râmnicu Vâlcea (Sala Apollo, ora 17:30 / etapa a 6-a a Ligii Naționale), din cauza unor formalități, dar va conduce echipa începând cu meciul de la Brașov, din etapa a 7-a.

MAYSSA PESSOA RĂMÂNE, S-AR PUTEA ÎNTOARCE ȘI EKATERINA VETKOVA

Directorul general CSMB, Constantin Căliman, a anunțat că restul staffului tehnic al echipei feminine de handbal va rămâne nemodificat. De asemenea a făcut câteva referire la componența echipei.

„Deocamdată vreau să vă anunț că am revenit la sentimente mai bune cu Mayssa Pesoa și vreau să le mulțumesc băieților din staff că au reușit să aibă un dialog constructiv cu Mayssa. Ea a fost receptivă. Sper ca împreună să nu mai avem sincope. Toate problemele cu ea au survenit ca urmare a neplății la zi a salariului, avem o întârziere de o lună ce va fi rezolvată până joi-vineri cel târziu. Înțelegem poziția fetelor care sunt nemulțumite, pe bună dreptate, dar avem garanția unei liniști financiare începând de astăzi. Mayssa a înțeles acest aspect, așa cum a înțeles și că nu este normal să aibă un comportament de acest fel, să-și ia jucăriile și să plece acasă, mai ales că nu suntem fără relații contractuale. Viitorul ei este la CSM București și va lupta pentru Liga Campionilor. De asemenea, până la finele acestei săptămâni s-ar putea să vă anunțăm revenirea Ekaterinei Vetkova. Ea nu a plecat încă de la București. Am avut dimineață o întâlnire cu ea, sunt unele probleme pe care trebuie să le depășim împreună, legate de restanța noastră financiară și de atitudinea ei. Cu siguranță dacă vom ajunge la un consens vom anula contractul de reziliere”.

NOUL PRIMAR GENERAL INTERIMAR, ȘTEFĂNEL DAN MARIN, SUSȚINE PROIECTELE CSMB

Directorul general Constantin Căliman a anunțat și faptul că CSMB are liniștea financiară necesară pentru a-și continua proiectele. „Pentru liniștea tuturor și buna informare a fanilor noștri astăzi au fost virați în contul CSMB 4,5 milioane de lei, iar până vineri vor fi făcute toate demersurile pentru ca sportivi să ajungă cu banii la zi. Vă asigur că nu va fi nicio problemă financiară, avem garanția membrilor Consiliului General al Muncipiului București și a noii conduceri, a domnului primar general interimar, Ștefănel Dan Marin, că va acorda atenția cuvenită clubului și sperăm ca proiectele noastre să continue și să ne atingem obiectivele”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.