irina beguTenismena Irina Begu (locul 34 WTA) a câştigat, miercuri seară, meciul cu americanca Bethanie Mattek (89 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-2, în turul 2 al turneului WTA Premier de la Charleston, Statele Unite ale Americii, disputat pe zgură şi dotat cu premii totale în valoare de 753.000 de dolari.

Meciul a durat 2 ore şi 27 de minute şi a stat sub semnul echilibrului până în setul decisiv. Irina a început mai bine meciul şi a câştigat primul set, dar pe fondul unui joc mediocru la serviciu. Totuşi, Begu a fost ajutată de slăbiciunile majore la serviciu ale sportivei din SUA. În setul secund, Mattek a servit aproape ireproşabil şi s-a impus pe final. În decisiv, românca s-a concentrat mult mai bine, nu şi-a pierdut deloc serviciul şi a câştigat două game-uri pe serviciul adversarei, pentru a închide meciul.

Pe durata partidei, Irina a servit 3 aşi şi a comis 3 duble greşeli, iar procentajul primului serviciu a fost de 68%. Begu a câştigat 59% dintre puncte jucate cu primul serviciu şi 51% cu serviciul 2. Românca i-a oferit nu mai puţin de 14 ocazii de break adversarei, dar a salvat 10 dintre acestea. La retur, Irina a arătat constanţă şi a izbutit 6 game-uri pe serviciul lui Bethanie Mattek.

A fost a patra întâlnire dintre cele două jucătoare de tenis. Begu conduce cu 4-0, întrucât se mai impusese în 2012, la Linz (suprafaţă dură) şi în 2015 la Rio de Janeiro şi la French Open (ambele pe zgură).

Pentru accederea în optimile de finală ale turneului de la Charleston, Irina Begu va primi 55 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 8.955 de dolari.

În turul următor al competiţiei din Statele Unite, Irina o va întâlni pe Monica Puig (Puerto Rico, locul 62 WTA), care a trecut în această dimineaţă de sportiva germană Andrea Petkovic (28 WTA), scor 7-5, 6-2. Cele două jucătoare se vor întâlni pentru prima dată în carieră. Meciul este programat să înceapă la ora 23.00, ora României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.