ioan-chelaru

Vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, este de părere că votul pentru învestirea Cabinetului Cioloș va începe în jurul orei 14:00, după prezentarea programului de guvernare, a echipei de miniștri și după ce grupurile parlamentare își vor susține punctul de vedere.

„Am stabilit programul de lucru pentru această săptămână. Astăzi, în comisiile comune, sunt audiați candidații de miniștri. Mâine va fi o ședință a BPR de la 9:30, (…) iar de la ora 10:00 se va intra pe programul de plen reunit — programul de guvernare, candidații de miniștri, Guvernul și (…) dezbateri.

Gândind programul, am spus că în jurul orei 14:00, probabil, va începe votul dacă începe ședința la ora 10:00”, a menționat Ioan Chelaru, la finalul ședinței Biroului permanent al Senatului de luni.

În ceea ce privește activitatea Senatului, Ioan Chelaru a subliniat că, în ședința plenului de miercuri, va fi exprimat un vot și pentru legile organice, existând riscul ca unele acte normative să fie adoptate tacit.

„Miercuri va fi la Senat programul obișnuit, cu o modificare, în sensul că de la 9:00 la 10:30 vor fi declarațiile politice, de la 10:30 până la 12:30 — dezbateri pe proiecte, iar apoi vom avea vot și pe legi organice și pe legi ordinare pentru că există pericolul ca o parte din actele normative aflate în discuție să intre pe aprobare tacită.

Nu cred că e cazul, în prezent, să avem o astfel de situație, mai ales că am avut și o perioadă în care, lucrând mai puțin comisiile, nu am putut să avem foarte multe rapoarte”, a precizat senatorul PSD.

Totodată, acesta a precizat că, în următoare ședință de plen a Senatului, urmează să fie prezentată și scrisoarea pe care președintele Klaus Iohannis a adresat-o Biroului permanent cu privire la participarea României la misiuni desfășurate în Sudan și Afganistan, sub egida Organizației Națiunilor Unite.

„Am luat act de scrisoarea președintelui Iohannis, care trebuie introdusă pe ordinea de zi și prezentată plenului, pentru că este firesc când e vorba despre măsuri importante și mai ales cu caracter militar să fie înștiințate cele două Camere”, a conchis acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.