agentianationaladeintegritate-cj

Agenția Națională de Integritate anunță că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 358.028 Lei (aprox. 92.367 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către NICULĂIȚĂ IACOB, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, Județul Olt, în perioada 09 mai 2003 – 31 decembrie 2012.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către NICULĂIȚĂ IACOB în perioada 09 mai 2003 – 31 decembrie 2012, se arată în comunicatul transmis de ANI.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. NICULĂIȚĂ IACOB a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.