Ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, discuta cu presa, in Bucuresti, miercuri, 7 ianuarie 2009. SILVIU MATEI / MEDIAFAX FOTO

Senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat că se retrage complet din politică şi va demisiona atât din PSD, cât şi din Senat, în pregătirea votului din Parlament prin care ar urma să preia o funcţie de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, care va avea loc peste două săptămâni.

”La un moment dat, toţi trebuie să ne retragem, ştiţi cum e viaţa. (…) Întotdeauna în politică se succed generaţiile şi am apreciat că este un moment în care pot să fac mai mult în altă parte”, a spus Ilie Sârbu, după şedinţa grupului PSD din Senat.

El a precizat că votul pentru numirea sa la Curtea de Conturi va avea loc peste două săptămâni şi între timp va demisiona din Senat şi din PSD.

Ulterior, Ilie Sârbu a declarat că a amânat acest moment deoarece Victor Ponta avea nevoie de ajutorul său în Senat, însă acum lucrurile sunt pe ”făgaşul normal”, iar Mihai Fifor va putea să-i preia atribuţiile.

”E greu de spus de ce renunţ la politică după 23 de ani. Întotdeauna în politică se succed generaţiile şi am apreciat că este un moment în care pot să fac mai mult în altă parte. (…) La un moment dat, toţi trebuie să ne retragem, ştiţi cum e viaţa”, a spus senatorul.

Acesta a menționat că motivele plecării sale nu sunt legate de vreo supărare sau vreo neînţelegere cu Liviu Dragnea, aşa cum s-a speculat în presă.

În privinţa lui Mihai Fifor, Sârbu a spus că noul lider de grup va putea să-i preia atribuţiile, chiar dacă la început va fi mai greu, din cauza lipsei de experienţă.

”Poate la început nu va fi la fel, cum am reuşit eu să ţin grupul în mână, dar e tânăr, are energie, e deştept, nu văd de ce n-ar putea să facă lucrul ăsta, mai ales că în trei ani de zile a învăţat destule lucruri de la mine. Numai dacă eraţi în sală să auziţi cum mă lăudau cei care vorbeau despre activitatea mea şi despre mine, numai din aia are ceva de învăţat”, a spus Sârbu.

Senatorul a precizat că a dorit să lucreze la Curtea de Conturi pe domenii ce vizează agricultura şi fondurile europene, având în vedere că ştie situaţia de pe vremea când era ministru şi a închis capitolele de negociere cu Uniunea Europeană pe aceste teme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.