dacian-ciolos_guvern-1024x839

Reprezentanții Guvernului în Consiliul Economic și Social (CES) vor fi retrași din această instituție tripartită, urmând să fie înlocuiți cu reprezentanți ai structurilor asociative ale societății civile.

Executivul a abrogat astăzi Hotărârea 175/2009 privind numirea reprezentanților Guvernului în CES, decizie care este în concordanță cu reglementările Legii 248/2013 privind organizarea și funcționarea CES. Această lege prevede retragerea celor 15 membri numiți de Guvern în plenul CES pentru a fi înlocuiți de 15 membri reprezentând structurile asociative ale societății civile, numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Reprezentanții societății civile vor fi propuși, conform modelului Comitetului Economic și Social European, din următoarele structuri ale societății civile: organizații ale drepturilor omului, inclusiv ale drepturilor femeilor, tineretului și copiilor; organizații centre de resurse; organizații din domeniul sănătății și ale persoanelor cu dizabilități; organizații pentru servicii sociale și eradicarea sărăciei; organizații pentru mediu și probleme legate de mediul rural; asociații academice, profesionale, pentru protecția consumatorului; organizații ale economicie sociale; organizații cooperatiste ale profesiunilor liberale; organizații ale agricultorilor, ale pensionarilor, ale comunităților locale, alte organizații neguvernamentale cu activități în domeniile de competență ale CES.

Potrivit Legii 248/2013, CES este o instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile. Ulterior, această lege a fost modificată (prin Legea 222/2015), una dintre reglementări stipulând că din plenul CES fac parte 45 de membri, 15 reprezentanţi ai structurilor patronale, 15 reprezentanţi ai structurilor sindicale şi 15 reprezentanţi ai structurilor asociative. În luna septembrie 2015, printr-o procedură de selecţie publică şi, ulterior, prin decizie a premierului, au fost confirmaţi cei 15 membri ai structurilor asociative, anunță Guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.