grigoras_GSP_b7dba34f6f

Petre Grigoraş a anunțat, marţi, că există posibilitatea să ajungă antrenorul Rapidului, după ce i-a fost propus un contract pe trei ani.

„Mi s-a propus un contract pe trei ani, dar e clar că nu se poate derula acest contract dacă în primul an nu promovez. Aşa că putem discuta acum doar despre primul an, în care echipa este obligatoriu să promoveze. Dar nu am ajuns să semnez contractul. Sunt şanse, dar au mai fost situaţii. În 2012 au mai fost discuţii şi nu s-au concretizat. Şanse sunt destul de mari să semnez, este clar însă că până la reunirea lotului din 20 iulie că Rapidul va avea antrenor. Că va fi altcineva, se poate, dar sunt şanse mari să fiu chiar eu”, a declarat Grigoraş.

Acesta a mai menționat că nu a semnat deocamdată contractul, dar decizia lui o să fie anunțată în câteva zile.

„Nu ne-am împotmolit la sume sau ceva de genul ăsta. Dar când pleci la drum cu un asfel de proiect, chiar dacă este Liga a II-a, este vorba despre Rapid, o echipă cu pretenţii şi trebuie să ştii ce faci ca să promovezi din primul an. Pentru că acesta este obiectivul. Am discutat despre staful tehnic, despre lot, ce jucători rămân, ce jucători mai vin. Mă voi gândi bine, sper să fie o decizie favorabilă şi Rapidului şi mie”, a subliniat antrenorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.