grecia grevă generalăÎn Grecia se desfășoară joi o grevă generală împotriva reformei sistemului de pensii, o măsură cerută de creditorii internaționali ai țării, protestul fiind cel de-al treilea de acest fel de la venirea la putere, în urmă cu un an, a premierului Alexis Tsipras, notează AFP.

Transporturile feroviare, cu feribotul și numeroase zboruri interne vor fi paralizate.

Spitalele vor prelua doar urgențele, benzinăriile vor rămâne închise, iar taxiurile, de obicei omniprezente pe străzile Atenei, erau de negăsit joi dimineața.

La grevă participă aproape toate categoriile de lucrători, de la avocați la agricultorii care au declanșat de mai multe zile acțiuni de blocare a căilor rutiere, creând cozi lungi de așteptare ale camioanelor la granițele de nord ale țării.

Protestele sunt îndreptate împotriva unei reforme prin care pensia maximă va scădea de la 2.700 la 2.300 de euro, și va fi introdusă o pensie de bază garantată de 384 de euro pe lună.

Proiectul mai prevede fuzionarea diferitelor fonduri de pensii și majorarea cotizațiilor sociale, atât ale angajaților, cât și ale angajatorilor.

Planul, criticat de toate categoriile de salariați, vizează în principal economisirea a 1,8 miliarde pe an (circa 1% din PIB), în cadrul cerințelor de reformă formulate de creditorii internaționali (FMI, UE și BCE), în schimbul noului plan de ajutor, de 86 miliarde de euro, convenit în iulie 2015.

Prim-ministrul Alexis Tsipras, reprezentantul stângii radicale, este decis ca această reformă să fie aprobată și pusă în aplicare cât mai rapid, sperând că ea va contribui la începerea negocierilor privind o reducere a uriașei datorii publice a țării, care atinge aproape 200% din PIB.

Proiectul de lege urmează să fie supus în această lună votului în parlament, unde premierul Tsipras dispune doar de o majoritate de 153 de voturi din 300.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.