alina-gorghiuAlina Gorghiu, copreședintele PNL, a făcut o declarație din care reiese că este filată de câteva luni de zile și că un grup interesat îi cercetează tot trecutul.

Liderul PNL a precizat pe Facebook că: „știam din momentul alegerii mele în funcţia de copreşedinte al PNL că voi beneficia de un tratament compus din atacuri, insulte, manipulări şi dezinformări. Asa am ajuns să fiu transformată de către propaganda PSD din martor în Victor Ponta, din avocat în Dan Şova şi din copreşedinte al PNL în Elena Ceauşescu, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej, Elena Udrea şi alţii. Toată această campanie a pornit din momentul votului PNL în cazul senatorului Dan Şova. În lumina evenimentelor recente înţeleg şi de ce prim-ministrul a fost atât de afectat de acţiunea politică a PNL în privinţa prietenului său”, a scris Alina Gorghiu.

Gorghiu a subliniat că nu se simte intimidată și că aceste acțiuni nu au nici un efect asupra ei: „să nu uit. Am observat şi în dimineaţa asta filajul maşinilor particulare care mă însoţesc de câteva luni în trafic, probabil că cineva doreşte să mă protejeze smile emoticon. Am aflat, de asemenea, de la parlamentari PSD, care nu sunt de acord cu aceste metode, că se instrumentează plângeri la Parchetul General şi ANI şi că o echipă cercetează tot ce am făcut şi n-am făcut în ultimii 10 ani. Grea operaţi…une:)) Sa mai zica cineva ca nu avem un premier preocupat chiar şi din Turcia de soarta opozitiei din Romania!”, mai spune Gorghiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.