gabriela firea psd primăria capitalei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a propus ca spațiile fără vegetație pe ele, cele care sunt nefolosite, să fie folosite pentru parcări.

„Sunt identificate anumite spaţii care nu au vegetaţie pe ele. Sunt spaţii care sunt nefolosite, poate unele colecteaza chiar anumite gunoaie sau anumite lucruri care nu sunt proprii unui oras civilizat atât cele care sunt în proprietatea Consiliilor Locale sau Consiliului Municipiului Bucureşti. Toate aceste spaţii vor fi folosite pentru parcari”, a declarat Gabriela Firea la finalul întâlnirii pe care a avut-o luni cu primarii de sector din Capitală, potrivit Mediafax.

S-a mai discutat și despre programul maşinilor de salubritate, care, potrivit primarului general, ar trebui modificat, după ce locuitorii Capitalei s-au plâns că traficul este îngreunat la orele de vârf şi liniştea este tulburată pe timpul nopţii.

„Am discutat cu domnii primari de sector şi am stabilit de comun acord să existe un program predictibil, astfel încât traficul să nu fie îngreunat. Am sesizat, de asemenea, faptul că de multe ori şi dimineaţa, la orele 08.00-10.00, când sunt foarte multe cartiere aglomerate, încă mai lucrează maşinile de salubritate, dar unii cetăţeni sunt deranjaţi şi când se lucrează noaptea, pentru că se face gălăgie. De comun acord, am stabilit să se creioneze un program al acestor maşini care să nu deranjeze nici odihna cetăţenilor, dar nici să nu blocheze căile de access pe marile bulevarde”, a declarat Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.