Gruia

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, faptă săvârșită pe vremea când era director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea.

De asemenea, instanța i-a interzis lui Stelian Fuia exercitarea unor drepturi pe o perioadă de patru ani, după executarea condamnării, și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Judecătorii au mai dispus confiscarea de la Stelian Fuia a sumei de 60.987 lei.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Conform DNA, Stelian Fuia, în calitate de director la Stațiunea Fundulea (în perioada 1 martie 2005 — 15 decembrie 2007), în înțelegere cu Daniel State, Dragoș Paraschivoiu și Constantin Oprișan, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulate în perioada mai — decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitație, a respectivelor imobile din patrimoniul statului.

Prejudiciul adus statului român și nerecuperat este de peste 1,6 milioane lei, echivalent a aproape 360.000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.