61704592

Mai multe explozii au declanșat iadul pe pământ miercuri seara, într-un cartier din Tian-jin, un oraș de peste 7 milioane de locuitori, din nordul Chinei. 44 de oameni au murit și peste 500, conform presei chineze, au fost răniți.

Două explozii uriașe s-au produs miercuri într-un depozit de produse inflamabile din orașul-port Tianjin, bază majoră pentru petrochimie, rafinarie și alte industrii.

O filmare realizată cu dronă de un martor arată cât de afectată este zona de exploziile repetate.

Flăcările ard de 15 ore la locul exploziei. Autoritățile locale susțin că incendiul este controlat, însă operațiunea de stingere a focului este încă amânată până când o echipă de experți va analiza marfa aflată în depozitele din zonă și a elabora un plan de acțiune.

61704589

44 de persoane au fost confirmate decedate în Tianjin, o creștere masivă, față de 17, anunțate anterior. Printre cele 44 de victime se număra 12 pompieri, informeaza The Guardian. De asemenea, noul bilanț indică 520 de răniți, dintre care 66 sunt în stare gravă.

61704590

De asemenea, alți 36 dintre pompierii care s-au implicat în operațiunile de stingere a focului au fost dați dispăruți. Legatură cu aceștia a fost pierdută după o puternică explozie, iar de atunci nu se știe nimic de ei.

Exploziile s-au produs cu o jumătate de oră înainte de miezul nopții, într-un depozit de explozibil dintr-un parc industrial. După o prima deflagrație, care a provocat un incendiu vizibil de la depărtare, a urmat o a doua, de șapte ori mai puternică. Apoi altele, de intensitate redusă.

61704591

”In momentul exploziei, pământul a început să se cutremure puternic, mașinile din apropiere și clădirile se clătinau. S-au spart geamurile și oamenii au luat-o la fugă. Acum locuitorii au ieșit pe străzi”, a spus un martor.

61704588

Agenția Xinhua notează că în zona incidentului se simte un puternic miros de substanțe chimice, însă probele preluate din aer nu au indicat prezența unor substanțe periculoase.

61704593

Autoritățile au deschis o anchetă și încearcă să afle ce a declanșat haosul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.