udrea

Fostul ministru Elena Udrea a anunțat luni că va face o cerere de audiență la șeful DNA, Laura-Codruța Kovesi, în situația în care nu i se va răspunde solicitării de a depune drept cauțiune bunuri aflate sub sechestru.

Elena Udrea a respins varianta unui împrumut pentru depunerea celor cinci milioane de lei drept cauțiune.

„Până mâine. Am făcut toate solicitările, toate contestațiile posibile, toate plângerile împotriva condițiilor controlului judiciar și așteptăm să vedem dacă instituția DNA este de acord să pun cauțiune bunurile care tot la DNA sunt sechestrate. (…) Nu, nu am varianta (împrumutului — n.r.). Vorbim de o sumă uriașă, cinci milioane de lei. Este exclus să poți împrumuta banii aceștia de la cineva. (…) Nu cred că cineva își dorește să riște să se expună pericolului de a fi căutat și arestat a doua zi ajutând-o pe Elena Udrea. Dar, în situația în care DNA nu va răspunde solicitării mele de a îmi permite, conform legii, să depun cauțiune bunuri aflate acum sub sechestru, voi face o cerere de audiență la procurorul-șef DNA, doamna Kovesi”, a precizat Elena Udrea, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție.

Elena Udrea a susținut că, după ce Parlamentul nu și-a dat avizul, se urmărește să se ceară arestarea preventivă pentru încălcarea condițiilor controlului judiciar.

Fostul ministru s-a prezentat luni la Direcția Națională Anticorupție în dosarul legat de creditul BRD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.