Efectele vinetelor asupra sănătății. Tratamentul pentru curăţarea ficatului

0

Vinetele sunt printre cele mai sănătoase legume din lume. În afara conţinutului foarte ridicat de apă (93%), vinetele conţin potasiu – mineral care ajută la stimularea inimii, magneziu – cunoscut pentru rolul său de combatere a stresului, calciu – pentru întărirea sistemului osos, vitamina A şi C pentru sistemul imunitar.

Se consideră că vinetele sunt originare din India, unde au crescut ca plante sălbatice şi au fost cultivate pentru prima dată în China, iar în Europa au devenit foarte populare în timpul Evului Mediu, atunci când au fost aduse prima dată de către maurii din Africa de Sud.

Vinetele se remarcă prin numeroasele beneficii pe care le aduc sănătății, nu doar din prisma vitaminelor și mineralelor pe care le furnizeaza, ci și datorită antioxidanților pe care îi conțin.

Protejează creierul

Vinetele conțin nasunin, un fitonutrient care ajută la protejarea lipidelor din membranele celulelor creierului de radicalii liberi. În plus, vitamina B regăsită în vinete te ajută să faci față stresului și îți conferă o stare psihică mai bună. O cura cu vinete te va scăpa de insomnii și de stările de nervozitate pe care le resimți.

Îți protejează inima

Printre alte beneficii pe care le are această legumă se numără și protejarea sistemului cardiovascular. Studiile au arătat ca sucul provenit de la vânătă micșorează cantitatea de colesterol rău LDL.

Ajută la reglarea greutății corporale

Vinetele conțin puține calorii și sunt bogate în fibre. Acest lucru înseamnă că starea de sațietate este indusă rapid și persistă, ceea ce ajută la pierderea kilogramelor în plus și la reglarea tranzitului gastrointestinal.

Ține sub control diabetul

Diabeticii se pot bucura de gustul delicios al acestei legume, care conține doar 4 grame de zahăr la o cantitate de 100 de grame. De asemenea, sunt bogate în carbohidrați solubili și fibre care te ajută să ții sub control diabetul zaharat de tip 2.

Tratamente pe bază de vinete pentru curăţarea ficatului şi pentru detoxifiere

Pentru curăţarea ficatului: tăiaţi în cubuleţe 200 g pătlăgea vânătă, curăţată de coajă, şi puneţi-le într-o sticlă cu gura mai largă, în care aveţi un litru de vin alb sec. Lăsaţi la macerat cinci zile, agitând dimineaţa şi seara, apoi strecuraţi. Beţi câte o linguriţă din acest preparat înainte de fiecare dintre cele trei mese principale. Tratamentul continuă până la epuizarea preparatului.

Pentru detoxifiere: puneţi într-o cratiţă 30 g de cubuleţe din vinete şi o jumătate de litru de apă rece. Fierbeţi zece minute, apoi lăsaţi la infuzat încă pe atât. Strecuraţi. Acest ceai se ia de trei ori pe zi între mese, timp de trei săptămâni. Urmaţi această cură la fiecare schimbare de anotimp, mai ales că aceste legume sunt pe locul doi, după varză, în prevenirea cancerului.

loading...
loading...
loading...
loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here