ziua bărbatului

Deputaţii au adoptat, miercuri, o lege prin care ziua de 8 Martie este declarată Ziua Femeii şi cea de 19 noiembrie, Ziua Bărbaţilor, aleşii susţinând că „sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe” şi de a promova „modele masculine pozitive”.

Legea a fost adoptată cu 204 „pentru”, 16 „împotrivă” şi 63 abţineri şi va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de cinci senatori de la PSD şi PNL, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor „emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbaţilor”.

Potrivit Raportului Comisiei pentru egalitate de sexe din Camera Deputaţilor, propunerea legislativă „are ca scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştienţizare prin concilierea vieţii de familie cu cea personală. Sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe”. Membrii Comisiei pentru egalitate de şanse mai susţin că „Ziua femeii nu trebuie confundată cu cea a mamei şi ziua bărbatului cu cea a tatălui”.

În expunerea de motive a proiectului de lege se arată că „în contextul în care vorbim despre egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, şi celebrarea zilei femeii, puţine persoane cunosc însă faptul că există şi o zi internaţională a bărbatului”, celebrată în data de 19 noiembrie, în aproape 60 de state.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.