mădalin-voicu

UPDATE 12:00

Deputaţii din Comisia juridică au avizat favorabil solicitarea DNA de reţinere şi arestare a deputatului PSD Mădălin Voicu, decizia fiind luată cu majoritate de voturi, transmite Mediafax.

Juriștii urmează să voteze şi cererea de reţinere şi arestare a deputatului Nicoale Păun

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a reunit luni dimineaţa pentru da un aviz asupra cererii DNA de reţinere şi arestare a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, acuzaţi de trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri şi spălare de bani.

Cei doi parlamentari au fost prezenţi joi şi vineri la Comisia juridică pentru a-şi studia dosarul.

În vreme ce Mădălin Voicu a făcut declaraţii în care şi-a susţinut nevinovăţia, deputatul Nicolae Păun a preferat să folosească uşa din spate a sălii de şedinţă pentru a evita să răspundă întrebărilor ziariştilor.

„Eu nu vreau să politizez acest caz, că alţii îl politizează este problema lor. Eu vorbesc despre o problemă a mea, personală, despre care v-am spus şi continui să cred că sunt agăţat fără niciun fel de vină. Că putem face speculaţii, că putem face suspiciuni rezonabile sau că putem avea tot felul de bănuieli, unele subiective, dacă nu chiar tendenţioase, asta este cu totul altă chestie”, a declarat deputatul PSD Mădălin Voicu.

Conform unor surse parlamentare, dosarele conţin interceptări ale unor înjurături şi ameninţări făcute la adresa procurorilor de către Nicolae Păun.

Referitor la acuzaţiile de trafic de influenţă, Mădălin Voicu a precizat joi că interceptările din dosar ce îl au drept protagonist vizează un telefon pe care i l-a dat fostului ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care l-a rugat să-l primească într-o audienţă pe deputatul Nicolae Păun.

Întrebat de jurnalişti dacă va face o recomandare pentru colegii deputaţi, în privinţa votului din plen, Mădălin Voicu a spus că nu „îşi permite” să facă recomandări nimănui. De asemenea, el a explicat că deputaţii îl cunosc suficient de bine ca să nu mai fie nevoie de aşa ceva.

DNA a cerut miercuri încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.