2016_05_22_1_ministrul-muncii-noile-indemnizatii-pentru-mame-in-plata-de-la-1-iulie_6628

Legea privind creşterea indemnizaţiei pentru mame a fost adoptată în luna aprilie 2016 și a presupus eliminarea plafonului maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului. De asemenea, mai stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.

Legea a intrat în vigoare de la 1 iulie, iar plata efectivă a început să se facă de la 1 august 2016.

Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestei legi.

Se prevede că indemnizația lunară pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani, anterior datei nașterii copilului.

Indemnizația minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat, adică la 1.063 de lei, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizația pentru creșterea copilului a fost eliminat.

A fost eliminată și opțiunea pentru mame de a sta acasă un an sau doi ani. Toate mamele pot sta acasă până când copilul împlinește doi ani.

„Indemnizația se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere”, mai prevede legea.

Potrivit acestuia, persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada la care au dreptul la concediu pentru creșterea copilului beneficiază de veniturile supuse impozitării, adică de salarii, la care se adaugă un „stimulent de inserție”, în cuantum lunar de 50% din indemnizația minimă garantată.

UPDATE

Guvernul a modificat și completat normele de aplicare a programului de acordare a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, astfel încât noile reglementări introduse recent în lege de către Parlament să fie aplicate unitar și într-o manieră simplificată începând cu 1 iulie 2016.

Vezi AICI simplificările.

8 COMENTARII

  1. Vreau să întreb dacă în ultimi 2 ani pînă să nasc am avut venit supus impozitului de un an beneficiez de indemnizaţia de creşterea copilului

  2. Buna ziua, va rog sa- mi spuneti care mame beneficiaza de pensie pentru ca a nascut 3sau mai multi copii si daca este conditionata de varsta copiilor multumesc.

  3. Buna ziua! Am lucrat 4 luni intr un loc, apoi am întrerupt 2 luni si acum lucrez in alt loc. La sfarsitul lunii noiembrie o sa nasc. Oare o sa primesc indemnizație? Lunile întrerupte au fost ian si dec.

  4. dar cele care au nascut si primeau de la stat cei 400 de lei ,inainte de 1990,cand ni s-au taiat ,ele cand isi mai primesc dreptul .acesti bani primeau mamele de la 3 copii insus .stim ca s-a discutat si aceasta situatie ,dar nu a aparut nimic .nu este cumva si dreptul nostru .va rugam sa dati un anunt pe posturi tv ,si din acest punct de vedere .nu sa vedem tot timpul imbuibarea cu vani al unora si altii se uita si rumega in gol .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.