piedone1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 18.12.2015, față de inculpatul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptelor primar al Sectorului 4 București. cercetat pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.

Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii prezentei ordonanțe, o cauțiune în valoare de 1.500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, la o unitate bancară.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției și instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția Sectorului 4 București, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpații și cu martorii din același dosar
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aflate în proprietatea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, precum și asupra unor sume de bani.

Măsura sechestrului asigurător a fost dispusă și față de bunuri și sume de bani aparținând inculpatelor IOFCIU AURELIA, GANEA LUMINIȚA-LARISA, MOȚOC SANDRA-RAMONA, la data faptelor funcționare în cadrul Primăriei al Sectorului 4 București, se arată în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.