12665815_1043633375675616_677158208_n

Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 28 au fost transportate la spital după ce un autocar în care se aflau 33 de oameni a intrat în coliziune, pe DN 1, la Strejnic, cu o autobasculantă încărcată cu nisip, din primele cercetări reieșind că de vină pentru producerea accidentului ar fi șoferul autocarului.

În accident au fost implicate un autobuz care transporta 40 de persoane şi o autobasculantă, care circula cu viteză redusă. Autobuzul făcea o cursă regulată Măneşti-Polieşti. Autobuzul a lovit din spate autobasculanta, conform Infotrafic. Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Braşov. A fost închis şi celălalt sens, pentru a da posibilitatea ambulanţelor să preia victimele.

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, Nicolae Popescu, a declarat că 28 de persoane au fost duse cu ambulanțele la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, între acestea aflându-se și un copil de 9 ani.

Trei dintre cei duși la spital se află în stare foarte gravă, iar pentru îngrijirea victimelor au fost chemați de acasă medici chirurgi, radiologi, ortopezi, dar și persoane auxiliar, au declarat surse din cadrul spitalului.

De asemenea, alte cinci persoane au decedat, între ele aflându-se și șoferul autocarului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, autocarul care efectua curse regulate pe traseul Mănești-Ploiești a lovit din spate o autobasculantă încărcată cu nisip, la fața locului nefiind depistate urme de frânare.

ISU Prahova a pus la dispoziția familiilor victimelor două numere de telefon la care pot obține informații: 0244.515.933 și 0244.515.946.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.