CFR Călători anunță 44 de trenuri anulate. Pe ce rute nu se circulă din cauza gerului

0

În condițiile în care valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade, circulaţia trenurilor va fi adaptată și pe parcursul zilei de marți condiţiilor meteo nefavorabile. În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar sa fie asigurat pe toate magistralele feroviare.

Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia anulării a 40 de trenuri (ora 7 dimineața) pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri.

Măsurile operative care se iau au ca PRIORITATE siguranța oamenilor și realizarea legăturilor între marile orașe, pe magistrale. Așa cum s-a întâmplat zilele anterioare și astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvișuri, în funcție de posibilitățile din teren.

LISTA trenuri anulate anulate în prezent pentru data de 10 ianuarie 2017

Circulația este adaptată conditiilor nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a 4 regionale: București, Craiova, Galați, Constanța. Unele curse pot înregistra întârzieri la destinație, determinate de necesitatea atașării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de stații din jumătatea de sud a țării, de reducerea vitezei de circulație sau de intervenția cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje și echipaje feroviare.

În cursul acestei zile legătura pe calea ferată între București și Constanța și retur este asigurată, transmite CFR Călători într-un comunicat de presă.

loading...
loading...
loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here