În toată lumea, epilarea cu ceară se numără printre cele mai populare metode de îndepărtare a părului nedorit de pe anumite porțiuni ale corpului. Indiferent dacă alegi să faci această operațiune singură, acasă, cu ajutorul unei prietene – sau poate nu, ori apelezi la personalul de la un salon profesionist, rezultatul final este același: o piele frumoasă, netedă, fără niciun fir de păr.
Din păcate, epilarea cu ceară nu este o metodă ușoară de a scăpa de părul în exces de pe corp, pentru că este destul de dureroasă, mai ales dacă nu se procedează tocmai corect. Riști ca în acest caz să ai parte chiar și de iritații sau arsuri, ca să nu mai amintim de coșmarul reprezentantelor sexului frumos care se epilează, foliculita. De aceea, trebuie să se respecte atât regulile de igienă, dar și să existe un kit profesionist de epilare. Ce trebuie să conțină acesta, te invităm să descoperi în rândurile de mai jos.
Ceară
Evident, un kit de îndepărtare a părului nedorit trebuie să conțină în mod obligatoriu ceară epilat. Dacă însă știi că ai o piele sensibilă, și ești predispusă la iritații cutanate, atunci în kit-ul tău ar trebui să se regăsească ceară unică folosință. Explicația este simplă: ceara clasică, obișnuită, care poate fi refolosită, poate să conțină microbi și bacteria, chiar dacă se încălzește la o temperatură ridicată. Prin folosirea repetată a cerii, bacteriile și microbii ajung pe pielea ta, care acum este mult mai sensibilă deoarece a fost supusă procesului de epilare, și prin urmare apar iritațiile și chiar unele infecții, ceea ce nu îți dorești.
Încălzitor ceară
Din fericire, lucrurile au evoluat mult și în acest domeniu, iar metodele vechi de încălzit ceara nu își mai au locul acum. Prin urmare, achiziționează-ți un încălzitor ceară, pentru că este cea mai bună și simplă metodă prin care poți pregăti perfect ceara pentru a scăpa de părul nedorit. Utilizarea lui este chiar foarte simplă: tot ce trebuie să faci este să îl introduci în priză, atașezi flaconul cu ceară și… gata. Deloc complicat, pentru că ceara va fi încălzită exact la temperatura care trebuie, și nu mai riști cine știe ce accident casnic sau unele arsuri. Îl poți lua cu tine în concediu, pentru a avea mereu o piele fină și catifelată.
Benzi de hârtie pentru epilat
Oricât ar fi de eficientă ceara pentru epilat, cu toate avem anumite zone mai sensibile, sau poate că sunt și anumite fire de păr care nu se lasă chiar atât de ușor de îndepărtat. Pentru aceste situații există o soluție foarte eficientă: benzile de hârtie pentru epilat. Au o temperatură mai mică decât ceara, nu afectează pielea, nu există riscul de arsură și sunt perfecte pentru zonele mai dificil de epilat cu ceara.
Pensetă pentru firele scurte
Ceara este perfectă pentru firele de păr mai lungi, dar ce te faci cu cele mai scurte? Rezolvi rapid totul cu ajutorul pensetei. Nu este nevoie să aplici ceară de câteva ori la rând pe o anumită porțiune doar pentru că sunt câteva fire de păr care nu vor parcă să fie smulse! Metoda tradițională, cu penseta, este foarte eficientă, așa că nu renunța la acest instrument atunci când îți alcătuiești kit-ul de epilat.
Loțiunea de după epilat
O loțiune specială pentru după epilat, sau un ulei calmant și emolient este perfect pentru pielea care tocmai ce a fost supusă unei astfel de operațiuni. Pielea va fi calmată, porii iritați vor fi vindecați, și nici nu te vei mai confrunta cu acea roșează și acea senzația de ”ace” pe care o ai după fiecare epilat cu ceară. Nu uita, după epilat, pielea are nevoie de ceva care să o hidrateze, iar apa simplă nu este o soluție în acest caz!