Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Anunțul neașteptat al Ministrului Muncii

1

Guvernul pregătește două legi noi pentru pensionarii din România, una cu contributivitate mai mare şi una mai mică.

Astfel, cei care au acum venitul minim garantat şi cei care nu au 10 ani vechime vor beneficia de veniturile pe care le au şi acum, dar nu se vor mai numi pensionari.

În cazul românilor cu mai mult de 10 ani vechime în muncă se va lua în calcul şi venitul global acolo unde pensionarii vor putea dovedi că înainte de revoluţie au avut venituri suplimentare pe lângă salariile de bază, potrivit informațiilor relatate de RTV.

Ministrul Muncii a precizat la Antena 3 că pensiile vor crește din 2018 cu 100 de lei, iar celelalte corecții vor fi făcute din 2019, pentru că nu au timp cei de la Casa de Pensii să facă toate calculele.

„Vor fi scoși din legea pensiilor cei care nu au contributivitate. Rămân ceilalți, dar durează un an. Se va alica din 2019. Anul viitor vor crește pensiile, așa cum scrie în programul de guvernare. Punctul de pensie urcă de la 1.000 la 1.100 de lei. Nu am spus niciodată că aceste corecții vor fi făcute mai devreme de 2019, pentru că nu au timp cei de la Casa de Pensii să facă toate calculele”, a transmis Vasilescu.

loading...
loading...
loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Politicieni de doi bani…ne duceti cu zaharerul…bunica sotiei mele din partea mamei … avea o vorba…””NU MURI MAGARE CA LA TOAMNA ITI DAU FAN””…!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here