Ministerul Educaţiei a decis ca, în situația în care candidații înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de directori au avut dosare de candidatură respinse ca urmare a unor erori materiale, aceștia să poată face dovada documentelor pentru care a fost invalidată candidatura, în cursul zilei de astăzi, transmite ministerul într-un comunicat de presă.

Mai exact, în situațiile în care au fost sesizate fişiere corupte informatic, alte documente decât cele cerute sau documente lipsă, inspectoratele școlare au obligația de a contacta candidații în cel mai scurt timp, astfel încât astăzi, 10 octombrie, în intervalul orar 12:00-17:00, aceștia să prezinte Comisiei județene de organizare a concursului documentele din cauza cărora au fost respinşi. Ulterior, Ministerul Educației va analiza posibilitatea emiterii unor aprobări speciale pentru participarea la concurs.

Menționăm că vor fi luate în considerare doar documentele administrative datate înainte de 2 octombrie 2016.

Toate informațiile pe acest subiect au fost comunicate inspectoratelor școlare judeţene în cursul videoconferinței susţinute în această dimineață de Secretarul de stat pentru învățamânt preuniversitar, Monica Cristina Anisie.

Decizia Ministerului Educaţiei de a interveni în rezolvarea acestor situaţii speciale are la bază numeroasele solicitări din partea candidaților ale căror dosare au fost respinse, ca urmare a unor erori de încărcare, se mai arată în comunicat.

Reamintim ca proba scrisă din cadrul concursului se va desfăşura miercuri, 12 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.