iacob

Paula Iacob a murit marți seară, în locuința sa, la vârsta de 83 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Decesul avocatei Paula Iacob a fost confirmat, pentru presa tabloidă, de cei apropiați acesteia.

Paula Iacob a suferit un accident vascular în urmă cu o lună și a fost internată în Spitalul Floreasca, din București. Ulterior, după ce starea ei s-a ameliorat, Paula Iacob a fost transferată la Spitalul Bagdasar Arseni, pentru recuperare.

Marius Marinescu a confirmat că Paula Iacob a murit, marţi, la locuinţa ei.

„Am rămas înmărmurit când am auzit vestea. Nu-mi vine să cred că vorbesc la trecut de doamna Iacob. Ne cunoşteam de-o viaţă. Nimeni nu poate să aibă un cuvând rău despre doamna Iacob, toată lumea a iubit-o. S-a încheiat o epocă. De multe ori vorbeam cu doamna Iacob şi spuneam că Regina Maria este regina celor răniţi, despre doamna Iacob pot să spun că era regina avocaturii româneşti. Avea o vorbă bună pentru toţi oamenii necăjiţi”, a spus Marius Marinescu, la România TV.

Decesul avocatei Paula Iacob a fost confirmat, pentru presa tabloidă, şi de fiica acesteia.

„Din păcate, este adevărat. S-a stins azi noapte. Eu acum trebuie să mă ocup de formalităţile care însoţesc o asemenea nenorocire. Este un moment extrem de greu, îmi cer scuze că nu pot să vorbesc, dar este prea greu”, a declarat fiica Paulei Iacob, Ruxandra, potrivit presei tabloide.

Paula Iacob a devenit cunoscută în România după Revoluţia din 1989, când a devenit avocata lui Nicu Ceauşescu. Totodată, ea a fost şi avocata lui Gigi Becali, dar s-a implicat şi în acţiunile organizaţiilor pentru drepturile animalelor.

Paula Iacob a fost președinte fondator a Federației Române a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO. A fost și președintele Asociației Femeilor de Carieră Juridică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.