Paralia1

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorescă în Republica Elenă că Uniunea Panelenă a Personalului Feroviar de Tracțiune și Organizația Feroviară Elenă au anunțat organizarea unei greve, începând de vineri, 8 iulie 2016, până marți, 12 iulie 2016.

Ca urmare, transportul feroviar de pasageri va fi întrerupt în intervalele orare 08:00 – 11:00; 14:00 – 17:00 și 20:00 – 24:00, iar transportul de marfă va fi suspendat pentru un interval de 48 ore, după următorul program:

vineri, 8 iulie, de la ora 00:01 până la ora 24:00 și

luni, 11 iulie, de la ora 00:01, până marți, 12 iulie, ora 24:00.

De asemenea, de luni, 11 iulie, până marți, 12 iulie, nu vor circula trenurile pe întreaga rețea feroviară, trenul suburban din Atena, Salonic și Patra, precum și metroul de la stația Doukisis Plakentias (Atena) pana la aeroportul „Eleftherios Venizelos”.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.