Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a susținut, marți seară, că Executivul  se aşteaptă la o creştere economică foarte bună în 2016, mult peste cea estimată la începutul anului.

Ministrul a reamintit că România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, datorată atât majorărilor salariale şi reducerii TVA, dar şi creşterii investiţiilor.

„Ne aşteptăm să avem o creştere economică foarte bună, mult peste cea estimată la începutul anului, de 4,1% .(…) Este o creştere foarte bună pe al doilea trimestru, cea mai mare din Uniunea europeană, de 6%. Un efect important îl are consumul, ca urmare a creşterilor salariale şi reducerii TVA, dar avem şi creşteri de investiţii, iar investitorii vin şi ca urmare a unei percepţii bune faţă de România. Este o creştere a încrederii investitorilor, asta e clar. În februarie, Comisia Europeană a decis că România nu mai are dezechilibre macroeconomice. Acesta a fost o informaţie percepută ca atare de pieţe şi a stimulat încrederea investitorilor în ţară”, a declarat Anca Dragu, la Realitatea Tv, punctând că şi măsurile din Codul Fiscal au o contribuţie la creşterea economică.

Întrebată dacă sunt posibile noi măriri de salarii anul viitor, ministrul Finanţelor Publice a explicat că pentru acesta trebuie reduse investiţiile, însă este prea devreme să se pronunţe acum pentru bugetul din 2017.

„Este posibil să avem măriri de salarii, dar trebuie să reducem investiţiile în această situaţie. Este puţin prea devreme să ne exprimăm acum pentru bugetul din 2017, pentru că nu avem cifrele economice, cadrul macroeconomic. Impactul acestor măsuri anunţate este unul destul de mare. Eu am făcut un calcul. De exemplu, dublarea salariilor medicilor ar duce la aproape 2 miliarde de lei impact net. Pentru mărirea salariilor funcţionarilor publici, inclusiv contractuali, aproximativ 167.000 de persoane, este aproape un miliard de lei. Trebuie să vedem cum arată creşterea economică, cum arată încasările şi ce proiecte de investiţii îşi asumă Guvernul”, a precizat Anca Dragu.

Ministrul Finanțelor a susținut că este importantă crearea condiţiilor pentru accelerarea investiţiilor, fiindcă acestea aduc locuri de muncă.

Referitor la bugetul pe 2017, Anca Dragu a declarat că, potrivit legislaţiei în vigoare pentru anii electorali, acesta va fi întocmit de viitorul Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.