ANA-Blandiana2_resize

Ana Blandiana a declarat vineri, la Cluj, că Uniunea Europeană ar trebui să se inspire din istorie în gestionarea problemei refugiaților, mai precis din istoria Imperiului Bizantin, care plătea populațiile care doreau să intre pe teritoriile sale pentru ca ele să rămână la granițe.

Prezentă la conferința internațională „European Culture 2015”, organizată la Universitatea Babeș-Bolyai, Ana Blandiana a susținut că Europa se află într-un moment în care dacă renunță la cultura ei, renunță la identitatea ei.

„Drepturile omului ar obliga Europa să primească pe toată lumea, dar dacă primește pe toată lumea, Europa încetează să mai aibă o definiție, deci ea încetează să mai fie Europa (…) Deci problema nu este a nu da tot ce poți să dai celorlalți, ci a nu renunța la ceea ce ești tu. (…) Imperiul Bizantin timp de două secole și ceva a plătit tribut popoarelor care veneau peste ei, ca să rămână la graniță. Europa poate să facă ce a făcut Imperiul Bizantin și chiar începe să facă, dar de ce nu a început de dinainte”, a afirmat scriitoarea, referindu-se la problema refugiaților și la rolul pe care cultura îl are în prezent în Europa.

Ana Blandiana consideră că în spatele valurilor de imigranți care au sosit și se îndreaptă încă spre Europa stau „niște interese organizate” și crede că nici problema scăderii natalității, nici cea nevoii de forță de muncă nu justifică renunțarea la propria identitate a popoarelor din Europa.

„În măsura în care Europa renunță la cultura ei, renunță la identitatea ei. Dacă face asta pentru că are nevoie de brațe de muncă, deci din motive materiale, atunci probabil că Lenin avea dreptate când spunea că imperialistul este în stare să-ți vândă și frânghia cu care o să-l spânzuri. Era o ironie groasă, dar Europa, părerea mea, e într-un moment în care trebuie să se gândească la identitatea ei înainte de alte lucruri”, a precizat scriitoarea.

Ana Blandiana a susținut vineri, în cadrul lucrărilor conferinței, prezentarea „Biographies entre deux Europes”. Conferința „European Culture 2015”, care se încheie sâmbătă, este organizată de Facultatea de Studii Europene a UBB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.