dna_5

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost reţinută, marţi, de procurorii anticorupţie, într-un nou dosar, ea fiind acuzată că a luat mită pentru soluţionarea unui dosar al DIICOT în favoarea lui Horia Simu. Tot marţi, fostul şef al ANAF Şerban Pop a fost reţinut pentru complicitate la dare de mită, în acelaşi dosar.

Şerban Pop s-a prezentat, marţi dimineaţă la sediul DNA. Ulterior, la sediul direcţiei a venit şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.

Şerban Pop a fost scos din sediul DNA cu cătuşe la mâini, după aproximativ o jumătate de oră de audieri. El nu a făcut declaraţii jurnaliştilor.

Pop urmează să fie dus în Arestul Poliţiei Capitalei.

Surse judiciare au precizat că Pop şi Bica au fost citaţi într-un dosar de mită pentru soluţionarea unui dosar DIICOT în favoarea lui Horia Simu. Mita dată în acest caz ar fi fost de aproximativ 230.000 de euro, potrivit surselor citate.

La intrarea la DNA, Bica a precizat că a fost citată în calitate de suspect şi că se aşteaptă la orice ”de la aceşti domni”. Ea a venit însoţită de avocata ei, Laura Voicu.

Bica a mai fost arestată în perioada 22 noiembrie 2014 – 21 aprilie 2015.

Alina Bica a fost procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din mai 2013 până în noiembrie 2014, când a demisionat din funcţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.