greece-sign_3176938k

Alexis Tsipras, liderul formaţiunii de extremă-stânga Syriza, a depus luni seară jurământul pentru un nou mandat de prim-ministru, prima etapă în procedura de formare a noului guvern după victoria în alegerile parlamentare, potrivit Le Figaro.

Într-o ceremonie transmisă de posturile locale de televiziune, Alexis Tsipras a depus jurământul pe Constituție, în prezența președintelui țării, Prokopis Pavlopoulos.

Alexis Tsipras s-a angajat „pe onoarea și conștiința sa” „să slujească poporul grec”.

În vârstă de 41 de ani, Alexis Tsipras a anunțat deja că va reface coaliția de guvernare dintre Syriza și Grecii Independenți (partid de dreapta naționalist), care va beneficia de o majoritate de 155 de parlamentari.

Grecii Independenţi (Anel) au fost partenerul de coaliţie al Syriza după ce partidul lui Tsipras a ajuns la putere pe un val de sprijin pentru platforma sa antiausteritate în ianuarie.

tsipras-3

Tsipras ar urma să anunțe marți componența noului executiv, care va avea ca sarcină să pună în practică prevederile acordului în valoare de 86 de miliarde de euro încheiat în luna august, după luni de negocieri dure, cu creditorii internaționali — Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.