adrian-curaj-1Ministrul Educației, Adrian Curaj, a afirmat joi că legislația care va permite retragerea titlurilor de doctor dovedite ca fiind plagiate ar putea fi aprobate în ședință de guvern peste două săptămâni.

„Asta se va face numai prin ordonanță de urgență. Săptămâna viitoare va fi nota în Guvern și peste două săptămâni va fi ordonanța. (…) Sunt modificările din Legea Educației care permit tot ciclul — de la responsabilitatea și semnătura rectorului… Am corectat, demnitarii nu mai sunt tratați altfel. Deci, nu sunt povești, e realitate, e publicată modificarea. Demnitarii nu mai sunt diferiți, sunt oameni ca și noi”, a declarat ministrul Educației, întrebat la o dezbatere de scriitorul Gabriel Liiceanu când vor fi retrase titlurile de doctor obținute cu teze plagiate.

La aceeași dezbatere, europarlamentarul Monica Macovei i s-a adresat ministrului Curaj cu privire la titlul de doctor al fostului premier Victor Ponta.

„Comisia de Etică a Universității București, condusă de domnul Popescu (Marian Popescu — n.r.), a spus că este plagiat. Și o altă comisie, formată din trei specialiști din afară — un român, un britanic și un francez (…)—, la fel, a spus că este plagiat. Dumneavoastră, când ați venit ministru v-am cerut cu toți să retrageți titlul de doctor. Dumneavoastră ați spus, rețin, public: ‘aștept să primesc de la Universitatea București, încă o dată, materialele”, deși erau în minister. Domnul Popescu vi le-a mai trimis o dată. Și suntem iarăși toți pe aceste scaune, dumneavoastră zâmbiți și nu ați răspuns la această întrebare: de ce nu-i retrageți (titlul de doctor lui Victor Ponta — n.r.)”.

Răspunsul ministrului a fost: „Nu avem cadrul legal și de asta l-am modificat”.

Adrian Curaj a explicat pe același subiect că legislația nu era clară.

„Nu era clar. Erau aruncate în diverse locuri. Toți sunt la fel. Și acum ce am făcut în modificarea pe care o să o vedeți în site, în consultare publică: este fixarea acestui cadru. Am tăiat toate inadevertențele care erau prin lege, am căutat să fac un flux clar pentru viitor și dispoziții tranzitorii pentru trecut. (…) Nu au fost niciodată puse unitar, nu e vina mea. În două săptămâni va fi ordonanța de urgență, iar HG-ul de modificare a codului școlilor doctorale va fi într-o lună de acum încolo, că trebuie să intre în consultare publică”, a explicat ministrul Educației.

Adrian Curaj a participat joi, alături de ministrul Justiției, Raluca Prună, și al Culturii, Vlad Alexandrescu, la o dezbatere la GDS având ca teme „Cărțile ‘științifice’ în regimul penitenciar” și „Maladia plagiatului și anticorpii sistemului universitar”, la care au fost prezenți profesori universitari, academicieni, membri ai GDS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.