oprescuuu

Curtea de Apel București a admis definitiv miercuri cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care acesta a solicitat permisiunea de a se interna șapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.

Sorin Oprescu primise o decizie favorabilă și la Tribunalul București, însă Direcția Națională Anticorupție a făcut contestație, respinsă miercuri de Curtea de Apel București.

Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, după care judecătorii au decis pe 29 octombrie ca el să fie plasat în arest la domiciliu.

Pe durata arestului la domiciliu, Oprescu are mai multe obligații, printre care și aceea de a nu părăsi imobilul unde locuiește fără permisiunea magistraților.

În ultima vreme, Oprescu s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat de două ori în spital.

Conform Direcției Naționale Anticorupție, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.