pe

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat miercuri o rezoluție nonlegislativă conform căreia recentele atacuri teroriste de la Paris au arătat o dată în plus nevoia urgentă de acțiuni coordonate din partea statelor membre și a UE pentru a preveni radicalizarea și a combate terorismul, relevă un comunicat de presă al PE.

Rezoluția privind prevenirea radicalizării și recrutarea de cetățeni europeni de către organizații teroriste, elaborată de eurodeputata franceză Rachida Dati (PPE), a fost adoptată cu 548 voturi pentru, 110 voturi împotrivă și 36 de abțineri.

Documentul cuprinde propuneri concrete privind o strategie cuprinzătoare pentru combaterea extremismului, ce ar trebui să fie aplicată cu precădere în închisori, online și prin educație și incluziune socială.

Eurodeputații propun crearea unei liste negre cu jihadiști și suspecții de terorism jihadist, subliniind nevoia unei definiții comune a luptătorilor străini pentru a permite proceduri legale împotriva lor atunci când se întorc în UE și solicită statelor membre să se asigure că luptătorii străini sunt puși sub control judiciar și, dacă este necesar, în detenție administrativă la întoarcerea în Europa până are loc procedura judiciară.

Membrii PE subliniază nevoia de verificări obligatorii și sistematice la granițele externe a celor care se întorc în UE și cer ca schimburile de informații între autoritățile naționale și Europol să fie întărite pentru a identifica mai bine și a monitoriza suspecții de terorism. Europarlamentarii mai cer statelor membre să utilizeze mai bine alte instrumente, cum ar fi Sistemul de Informații Schengen (SIS).

Parlamentul European sugerează confiscarea pașapoartelor și blocarea mijloacelor financiare pentru a preveni plecarea potențialilor luptători străini din UE. Astfel de măsuri preventive ar trebui însoțite de sisteme de sprijin, cum ar fi hotline-uri la care familiile și prietenii să poată primi ajutor rapid dacă se tem că cineva s-a radicalizat sau este pe cale să se alăture unei organizații teroriste.

Pentru a preveni răspândirea pe internet a mesajelor ce promovează ura sau laudă terorismul, PE cere ștergerea imediată a conținutului ilegal despre extremismul violent, în conformitate cu drepturile fundamentale în UE.

Statele membre ar trebui să aibă în vedere acțiuni legale, inclusiv procese penale, împotriva companiilor și furnizorilor de internet și rețelelor de socializare online ce refuză să respecte cererile administrative sau judiciare de a șterge conținutul ilegal, mai susțin europarlamentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.