predoiu

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că dosarul disjuns din Gala Bute, în care este vehiculat numele său, a fost făcut la sesizarea Corpului de control al lui Victor Ponta, afirmând că fostul premier, „un jurist remarcabil”, nu a citit corect documentele.

„Din câte am luat la cunoştinţă din presă, acel dosar este de fapt un număr de dosar ca urmare a sesizării Corpului de control al domnului Victor Ponta, un jurist remarcabil, un politician echilibrat şi integru sută la sută care a descoperit în arhivele Guvernului probabil o serie de documente care citite corect i-ar fi demonstrat că atât eu cât şi domnul Ialomiţianu am îndreptat o hotărâre care, iniţial, să spunem, nu era tocmai în regulă din punct de vedere al tehnicii legislative”, a declarat candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, întrebat dacă dosarul disjuns din dosarul Gala Bute este un pericol pentru candidatura sa.

Cătălin Predoi a afirmat că Victor Ponta nu „nu a citit corect documentele” în baza cărora a fost formulată plângerea penală.

„Cum domnul Ponta are vaste cunoştinţe juridice, demonstrate pe parcursul carierei încununate cu un doctorat, nu a citit corect acele documente şi nu a înţeles că este vorba despre un demers pozitiv pe care eu şi domnul Ialomiţianu l-am făcut şi a interpretat invers şi atunci şi-a pus şeful corpului de control să ne facă o plângere penală. Era absolut firesc ca instituţia căreia i s-a adresat să dea un număr de dosar, dacă, repet, ce văd în presă (…) este corect”, a afirmat Predoiu.

Predoiu a mai spus că în justiţie „există suficient profesionalism astfel încât hârtiile să fie citite mai bine decât poate domnul Ponta”.

Cătălin Predoiu a mai spus că nu ştie care este situaţia dosarului.

„Nu ştiu care este situaţia acolo. De altfel, Codul de procedură penală permite procurorilor să se dumirească încă de la prima lectură a unei sesizări dacă este vorba despre o cauză penală serioasă sau dacă nu. Nu cunosc să existe un astfel de dosar, vorbesc de ceea ce am auzit din presă”, mai spus Predoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.